Mihnea Rădulescu (19 ani), puștiul curtat de rivalele Dinamo și Rapid, legitimat la Petrolul Ploiești, poate prinde un transfer în străinătate.
Aparent, nu doar formațiile din Superliga României sunt cu ochii pe „noul Man”, ci și câteva grupări din afara granițelor.
În vârstă de doar 19 ani și cu 4 goluri marcate în actuala stagiune de Superliga României, Mihnea Rădulescu este unul dintre cei mai curtați fotbaliști din competiția internă.
Dinamo București și Sepsi OSK Sf. Gheorghe sunt doar două dintre formațiile care au decis să intre în cursa pentru semnătura jucătorului de la Petrolul Ploiești.
Mihnea Rădulescu evoluează pe postul de aripă dreapta, iar în prezent, Transfermarkt îl evaluează la 300.000 de euro. Cu toate acestea, „lupii galbeni” sunt conștienți de potențialul pe care îl are internaționalul de tineret și i-au stabilit un preț de vânzare mai mare, dar nu ieșit din comun. Concret, președintele Petrolului, Claudiu Tudor, a spus recent la ProSport Live că o sumă situată între 500.000 de euro și 700.000 de euro este considerată drept potrivită, în acest moment, pentru transferul lui Mihnea Rădulescu.
Talentatul puști al Petrolului își poate crește cota în continuare, iar dacă va evolua la același nivel bun, atunci ar putea face pasul direct în străinătate. Același Claudiu Tudor susține că pe urmele lui Rădulescu nu se află doar cluburi din România, ci și din străinătate. Așadar, la iarnă, o formație potentă financiar din vestul Europei ar putea risca un transfer al jucătorului:
De Mihnea Rădulescu s-au interesat mai multe echipe, nu doar din România. E monitorizat, da, urmărit de grupări de afară. Nu putem să spunem dacă-l dăm în iarnă sau nu, dacă nu e o ofertă concretă nu ne gândim la această variantă. O să vedem cum procedăm. El are liniștea necesară, trebuie să rămână sănătos și să muncească în continuare, e un copil talentat”, a declarat Claudiu Tudor, președintele „lupilor galbeni”, citat de Iamsport.ro.
Prestațiile bune de la Petrolul Ploiești i-au permis lui Mihnea Rădulescu să devină o piesă importantă și la nivelul echipei naționale U21.
El a fost convocat la ultima acțiune a „tricolorilor” mici din preliminariile EURO 2025 și chiar a bifat câteva minute. Pe 11 octombrie 2024 a fost aruncat în luptă în finalul partidei Muntenegru U21 – România U21 2-6, izbutind să înscrie și un gol, cel care a închis tabela de marcaj, în minutul 89.
Mai apoi, Mihnea Rădulescu a bifat un sfert de oră și în partida România U21 – Elveția U21 3-1, cea care a consemnat calificarea „tricolorilor” mici la EURO 2025.
Și mai recent, fotbalistul cu profil ofensiv al Petrolului și-a făcut apariția în duelurile România U20 – Portugalia U20 1-1 și Italia U20 – România U20 din Elite League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER